Vorbesc cârcotașii că este agitație mare printr-o instituție de la poalele Cetății. Cică mai mulți angajați au dat cu subsemnatul, după ce un afacerist a beneficiat de un tratament neloial și a băgat în buzunare mult bănet. Omul a fost prins cu ilegalități, iar acum i-a dat în vileag și pe cei care l-au ajutat să facă o mică avere. Evident, susțin cârcotașii, salariații respectivi și-au făcut și ei bani de o mașină de lux. Zvonerii șușotesc că acum se pune problema cine mai plătește pentru gaura făcută în bugetul instituției? Sunt și șefii de vină sau ei nu au luat șpaga?
Gurile rele spun că vom afla în curând.
Povestesc gurile rele că un fost șef l-a lăsat la cârma firmei pe care a condus-o mai mulți ani pe un individ care s-a făcut remarcat că a reușit doar când a fost vorba de încălcarea legii. Zvonerii au aflat și acum susțin că omul nostru l-a recomandat pe individ proprietarilor, dar totul a fost îmbrăcat frumos, ca și cum respectivul ar fi un mare cunoscător al mediului de afaceri și va putea aduce mulți bani în contul societății. Numai că se pare că lucrurile nu stau chiar așa. Ba deloc. Cică cei doi au pus la cale un plan prin care firma să fie adusă aproape de faliment, pentru ca ei să pună apoi mâna pe ea.
Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.