Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că s-a ener­vat o duduie șefă pe la o instituție, după ce, din nou, a dat greș cu un control. Nici cum se vede treaba că nu o ajută Dumnezeu pe du­duia noastră să dis­trugă o afacere! De data asta a crezut că va reuși, dar s-a lovit de un zid, a dat cu ca­pul de el și a plecat cum a venit, enervată că nu i-a ieșit acțiunea. Mobilizarea de forțe s-a repetat, șefa de care vorbim insistă, con­sumă degeaba banii contribuabililor, dar pen­tru asta va plăti. Zvonerii susțin că șefa șefei de care vorbim a pus mâna pe ceva do­cumente care sunt do­vezi clare că se în­tâm­plă ceva grav pe la ins­ti­tuția cu pricina.

 

Spun cârcotașii că un edil din zona noas­tră a prins curaj când a văzut că doi colegi din partidul său au făcut un pas mare și au ară­tat cu cine votează la anul. Omului nostru i-a fost puțin frică până acum, că nu va mai pri­mi fonduri, bani pentru proiectele pe care le are în derulare în co­mu­nitatea pe care o con­duce. Acum, însă, s-a săturat de atâta secretomanie și îi va părăsi pe cei cu care a pornit la drum în urmă cu ceva ani. Surpriza va fi însă mare pentru actualii colegi ai săi, deoarece nimeni nu se aștepta de la el să facă pasul respectiv. Erau alți clienți, care au a­nun­țat că părăsesc bar­ca, dar respectivul nu se afla printre aceș­tia.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

19 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

19 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

19 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

19 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

19 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

19 ore ago