Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotaşii în această perioadă de pan­de­mie, că un personaj din zonă, care a candidat pentru o funcţie de pri­mar încearcă să se răz­bune acum din cauză că nu a reuşit să-şi împli­neas­că visul. Omul nos­tru, povestesc zvonerii prin târg, a început să facă verificări la firmele din oraşul în care a can­di­dat, la cei despre care crede că nu l-au votat. Şi, cum respectivul are tu­peu, gurile rele susţin că el a mers direct la patroni şi i-a ameninţat că vor plăti scump pentru că nu i-au dat votul în sep­tem­brie anul acesta. Omul a scris deja primele a­menzi, iar oamenii sunt dis­peraţi că vor avea de suferit din cauza acestui fost candidat.

Spun zvonerii pe la noi că mai mulţi politicieni, exilaţi fără voia lor, în urmă cu ceva ani, s-au re­întors la dragostea dintâi. Cică, şuşotesc cârcotaşii, oamenii au putut reveni la organizaţia de bază, după ce un personaj din partidul lor i-a dat afară pentru că nu erau ascul­tători. Adică, spun gurile rele, ei nu făceau exact ce spunea un şef de pe acolo, care se credea Dum­nezeu. Dar, uite că se întâmplă şi minuni şi respectivul e aproape is­torie. Iar membrii eva­cuaţi au revenit, de data asta cu forţe proaspete şi cu gânduri bune, în ciuda celui care nu i-a înghiţit şi s-a purtat cu ei de parcă erau sclavi.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura