Au aflat cârcotașii isteți și acum spun prin târg că un personaj din zonă caută disperat un avocat bun, cu care să câștige procesele intentate de niște oficiali. Omul nostru este disperat că avocatul pe care-l are și pe care-l plătește regește nu a fost în stare să obțină nici o victorie în tăvălugul dosarelor în care este implicat respectivul. Așa că s-a apucat omul să sune pe la cei care câștigă pe bandă rulantă procesele, ca să i se împrumute apărătorul. Se pare însă că nici unul dintre cei contactați nu a fost de acord să-i ofere serviciile, mai ales că acela de care vorbim este rău platnic.
Vorbesc gurile rele că un edil de la noi pregătește surprize frumoase pentru contracandidații săi la primărie, de anul viitor. Cârcotașii șușotesc că omul a strâns dovezi cu care speră să-i facă pe adversarii politici să renunțe să mai candideze la funcția de primar și să-i lase lui drumul liber. Zvonerii susțin că respectivul asta a făcut aproape trei ani, s-a interesat cine va candida de la celelalte partide politice și s-a pus pe treabă. Iar acum doar zâmbește când aude cine va ataca postul său. El însă e pregătit și doar așteaptă să scoată dovezile cu care să-și înfunde adversarii.
Am citit cu surprindere comunicatul PNL Hunedoara. Multă indignare, multe acuzații, dar și ocolirea subiectului…
Pentru misiunea de stingere au fost direcționate 5 autospeciale de stingere și un echipaj medical…
Astăzi, la votul din comisiile buget-finanțe din Parlamentul României asupra amendamentelor PSD pentru includerea în…
De râsul curcilor s-au făcut niște „băieții cu ochii albaștri”. Gurile rele din regiune spun…
Adrian Ahrițculesei , reputat alpinist Pentru că și-a propus să arboreze drapelul țării pe toate…
Gabriela C., din Petrila Pentru că este învinuită de violare de domiciliu și a fost…