Spun gurile rele prin târg că un personaj din zonă a jurat să se răzbune pentru că şi-a pierdut locul călduţ de la o instituţie de stat. Cică, povestesc cârcotaşii pe la colţuri, omul nostru şi-a luat mai mulţi avocaţi pentru a-l acţiona în instanţă pe şeful instituţiei, pe care-l crede vinovat de excluderea lui din acel loc. Zvonerii şuşotesc că respectivul nu va face economie de bani, va aduce mulţi martori, pentru a dovedi că a fost dat afară pe nedrept. Gurile rele spun însă că omul făcea mari probleme la locul de muncă, atunci când dădea pe acolo.
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință…
„Auzi, fată/băiatu, dar tu ai aflat ultima noutate din zonă? Că fierbe tot târgul de…
Sorin Nistor, primarul comunei Zam Pentru că a făcut posibil ca locuitorii comunei să aibă…
Ovidiu Ciolea, primarul comunei Pui Pentru că este acuzat că a bătut-o pe secretara generală…
O poveste sfâșietoare, care a impresionat și a revoltat sute de mii de români, a…
Acțiunile preventive desfășurate de polițiștii hunedoreni în primele nouă luni ale anului 2026 au contribuit…