Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă și-a pus demisia pe masă șefului său, după ce nu a mai putut suporta presiunea ve­nită din partea unor colegi. Cică omul a cedat nervos, deși lu­crurile îi mergeau bine și a câștigat aproape o avere de când avea funcția la stat. Așa cum se numește func­ția, așa a stat și el, la propriu, că altceva nu avea de făcut, spun zvonerii din târg. A stat pe bani frumoși, dar acum s-a terminat, robinetul s-a închis. Iar mai mulți prieteni se bat pentru postul ră­mas vacant. Se gân­desc, probabil, că vor face și ei mulți bani. Depinde, însă, dacă șeful cel mare le va lăsa ceva firimituri și lor.

 

Au aflat zvonerii că un ales de pe la noi, care nu mai poate de ciudă că a pierdut alegerile, încearcă să se dea pe lângă unii mai suspuși decât el, ca să facă și el bani în perioada asta. Câr­co­tașii susțin că omul nostru a fost însă re­fuzat la o lucrare ex­trem de importantă, deoarece trebuia să se bage în horă un alt personaj, care mai deține funcții. Su­pă­rarea omului nostru a fost așa de mare că el s-a pus pe fapte mari. A decis să schimbe iar partidul, și să can­di­deze din nou la alege­rile locale. Respectivul nu are nici o problemă în a schimba partidele, el are în cap doar fap­tul că vrea să re­câș­tige postul pierdut. Se pare, însă, că se luptă degeaba. Oamenii au văzut ce poate. Mai exact, ce nu poate.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie dă con­ce­dii medicale cum do­rește inimioara ei. Zvo­nerii au…

13 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok Băneasă, inventator Pentru că toate cele şase invenţii şi programe ale Academiei Inventcor…

13 ore ago

Bulina neagră

R.U., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…

13 ore ago

Proxenet din Petroșani – în pușcărie pentru că n-a achitat daunele victimelor

Individul aflat în Penitenciarul Deva a fost condamnat de către o instanță din Alba Iulia…

13 ore ago

Parteneriat între Hunedoara și China

Ieri, într-o superbă zi de toamnă, cu lumina blândă a soarelui și un cer senin,…

13 ore ago

Au găsit o grenadă

Ieri, în urma unui apel la numărul unic de urgență 112, echipajul pirotehnic din cadrul…

13 ore ago