Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Aranjamentul pus la cale de doi edili din re­giunea cu lămpaşe este pe cale să arunce regiu­nea în haos. Gurile rele spun că de votul celor doi s-a împiedicat un afa­cerist, odinioară aflat la sufletul celui care orân­duieşte urbea, dar care şi-a urmărit afacerea şi
s-a dat şi cu adversarii. Cum nu mai cotizează substanţial în conturile celor doi, afaceristul a fost trecut pe lista neagră şi urmează să fie mazilit. În locul său ar urma să intre protejatul celor doi, numai că lucrurile nu sunt aşa simple. Gurile rele spun că până să fie alungat şi adus protejatul în loc, regiunea va deveni o adevărată bombă eco­lo­gică. În plus, ceilalţi sem­natari ai acordului se opun categoric ca pila unuia să le dicteze. Tot bâr­fitorii spun că oamenii s-au înţeles în secret şi au făcut câteva sesizări la instituţiile abilitate. Ră­mâne să vedem ce se va întâmpla şi cine va risca să ajungă la beci.

Pregătiri de zor pentru cheful prinţişorului. Gu­rile rele spun că odrasla unui afacerist din regiu­nea cu lămpaşe are în plan să-şi aniverseze ziua, dar cum pandemia nu-i prea dă voie, s-a gândit să o înşele. Doar legea e pentru muritorii de rând, pentru săraci, nu şi pentru o persoană atât de importantă ca el. Bârfitorii spun că şi-a găsit o cabană în sălbă­ticie, într-o zonă în care băieţii în uniformă bleu­marin nu prea ajung, iar cheful e ca şi rezolvat. Pro­blema este că nu a luat în calcul faptul că ure­chile ciulite ale băie­ţilor au aflat de plan. Aşa că nu este exclus ca pe­trecerea să fie spartă când este în toi. Ba chiar şi unii dintre cheflii săl­taţi, că sunt mari amatori de prafuri şi au mai avut brăţări la mâini din a­ceastă cauză.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura