Ecologiștii s-au dovedit a fi mai poluatori decât a crezut toată lumea. Spun bârfitorii dintr-o urbe din regiunea cu lămpașe că un edil, care și-a făcut un titlu de glorie din achiziția unor vehicule ”verzi”, a dat greș. Omul a avut în plan să utileze diferite servicii cu mașini nepoluante, numai că a ales scump și prost. Așa se face, dacă este să ne luăm după cârcotași, că a achiziționat vreo trei vehicule de la un dealer și a rămas cu toate trei în curte, pentru că la scurt timp s-au defectat. Deși ar fi dat o avere pe ele, în contract nu se stipula și ce reparații se fac gratuit în garanție, astfel că a constatat că piesele stricate trebuie înlocuite pe banii publici. Adică trebuie să scoată din vistierie o altă mică avere. Cum bate la ochi, omul a zis că mai merg și rablele avute înainte de achiziție, așa că le-a pus iar la dispoziția subalternilor.
Unde-s doi puterea crește, dar nu întotdeauna! Spun zvonarii din sudul județului că doi asociați ai unei mari firme sunt la cuțite și ar cam vrea să-și împartă imperiul construit împreună. De vină pentru ruptură ar fi o coniță care s-a cuplat cu unul dintre ei și a cam băgat zâzanie. Femeia l-a ”montat” pe unul dintre asociați împotriva partenerului după o metodă clasică, adică i-a insuflat ideea că el este furat iar amicul său are în plan să-l sărăcească, ba chiar să-l excludă din firmă. Bârfitorii spun că șușotelile coniței au prins în mintea afaceristului și s-a ajuns în situația în care cei doi nu doar că nu-și mai vorbesc, dar și-au adus și echipe de contabili și avocați cu scopul de pregăti împărțirea afacerii.
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…