Vorbesc cârcotașii că o duduie a demisionat de la un departament de fonduri europene, după ce a avut o ceartă urâtă cu un edil. Omul nostru se pare că s-a săturat de modul dictatorial în care conduce instituția edilul cu pricina și și-a făcut bagajele și s-a dus la alt loc de muncă. Femeia susține că nu a mai putut suporta acuzațiile aduse de fostul șef, care nu era mulțumit, dintr-o dată, de nimic. În aceste condiții, duduia de care vorbim a preferat să se mute la alt job, iar edilul a fost lăsat cu ochii-n soare, neavând acum cu cine lucra pe acest domeniu.
Spun gurile rele că un personaj care se ocupă cu apărarea infractorilor s-a îndrăgostit lulea de una dintre clientele sale. Omul nostru, povestesc zvonerii prin târg, cică s-ar fi îndrăgostit de clienta care a divorțat recent, iar acum nu știe ce să mai facă să-i intre în grațiile ei. Cârcotașii șușotesc pe la colțuri că omul a renunțat la familia sa, la toată averea, numai să-și facă o nouă viață cu cea pe care o iubește acum. Zvonerii dau ca sigură speranța personajului nostru că totul va lucra în favoarea lui și doamna respectivă va intra în viața lui.
Un bărbat de 34 de ani, din Lupeni, a fost reținut de polițiști, după ce…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au intervenit prompt, în seara zilei de 27 martie…
Polițiștii din județul Hunedoara au desfășurat, în data de 27 martie 2026 și în noaptea…
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…
Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…
Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…