Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că s-a pus în mișcare o mare acțiune, prin care un mare șef va trebui să fie dat jos de pe fotoliul său comod. Spun asta gurile bine informate, nu numai rele, că se pregătește marea debarcare a omului nostru, motiv pentru care unii se supără, iar alții sunt foarte bucuroși. Cei care nu mai pot de bucurie sunt dintre cei care nu au apucat la cio­lan, deci nu au func­ții care să-i fi asigurat din punct de vedere fi­nanciar. Însă, sunt și dintre cei cărora nu le convine situația, mai ales că riscă să piardă banii dați pentru că au fost puși pe niște pos­turi extrem de bune.

 

Spun zvonerii pe la colțuri că un personaj de la noi nu ține cont de nimic și merge pe la toate instituțiile și cere tot felul de favoruri. Ba să-i fie angajată o ru­dă, ba că are un nepot ce are un job la privat care nu-i place, ba că are nevoie de bani pentru o asociație. Una peste alta, res­pectivul se învârte toată ziua, iar la final, trage linie și iese me­reu pe plus. Numai că, șușotesc deja gurile rele, cei de care se folosește omul nostru s-au cam săturat de mofturile lui și l-au reclamat la centru, la șefii mai mari ca res­pec­tivul. Toată lumea așteaptă acum să vadă ce va păți per­so­najul nostru, mai ales că el a sărit calul cu ce­rerile sale.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

5 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

5 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

5 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

5 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

5 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

5 ore ago