Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zona noastră stă ca pe spini, după ce o deci­zie a magistraților va fi dată în curând. Omul nostru, susțin zvonerii, s-ar putea să piardă totul, chiar și liber­ta­tea, dacă o sentință, care nu-l vizează în mod direct, va fi dată îm­potriva intereselor lui. Cârcotașii șușo­tesc prin târg că, în urmă cu câțiva ani, res­pectivul a contri­buit la niște decizii din care am pierdut cu toții, doar o mână de oa­meni a câștigat. Acum, totul pare să se întoarcă împotriva ce­lor puțini, iar omul nos­tru, care a contribuit decisiv, va avea cel mai mult de suferit.

 

Spun zvonerii pe la colțuri că pe la o insti­tuție unde sunt salarii foarte bune, nu că nu ar fi bune la bugetari, se dau lupte mari pen­tru scoaterea unui pro­fesionist din sis­tem. Cică omul trebuie scos neapărat la pen­sie, nu de alta, dar trebuie să vină o pilă în locul lui. Pila are doar puțin peste 20 de ani, este proaspătă nevas­tă și are norocul ca soțul să se învârtă prin­tre niște politicieni de pe la noi. Care po­li­ticieni au decis că omul de care vorbim trebuie să plece acasă. Totul însă s-a aflat și acum reziștii vor să intervină, să păstreze specialiștii, iar pilele să mai stea pe posturile lor, că nu mor de foa­me.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

9 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

9 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

9 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

9 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

9 ore ago