Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba că într-o urbe din sudul jud­e­țu­lui, niște băieți în al­bastru plătiți cu bani fru­moși să apere o in­sti­tuție, sunt aproape degeaba. Ar fi chiar inutili. Au totuși și ei un rol, acela de portar. Cârcotașii povestesc că în zonă își fac vea­cul mai mulți ciorditori și până acum au făcut ceva victime. Păgubiții sperau că-și vor recu­pera bunurile furate sau măcar că răufăcă­torii vor plăti pentru fărădelegi, așa că se bazau pe faptul că in­sti­tuția cu rang sporit de securitate este su­pra­vegheată și video. Mare le-a fost mirarea să afle de la cei plătiți de stat să vegheze că sistemul e de ochii lumii și nu funcțio­nează iar ei nu au nici un motiv să mai dea câte o geană și prin col­țul rămas de izbe­liște al clădirii. Și când te gândești că tocmai prin colțul ferit se poa­te strecura oricine și-și poate face de cap.

 

Șeful unei urbe din valea cu lămpașe vrea să înființeze un ser­vi­ciu care să se ocupe de valorificarea averii lo­calității. La conduce­re ar vrea să-și pună o cuscră sau mai bine zi o fostă cuscră, doar că planul său e cam ză­dărnicit de un fost an­gajat. Bârfitorii susțin că omul are ceva do­vezi și strigă sus și tare că-i ajunge rubedeniei postul pe care-l are acum. Cum are și pen­sie babană, coana ar fi frumos să lase pe alt­ci­neva să ocupe pos­tul iar faptul că ea încă are relații la fostul loc de muncă, o instituție de forță, nu mai im­pre­sionează. Zvonarii spun că individul vocal ar avea și ceva susținere de pe la Capitală, că n-ar da dovadă de curaj prostesc, pentru că ime­diat s-ar alege cu un dosărel.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR HUNEDORENI PENTRU PROTEJAREA VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

Polițiștii hunedoreni continuă să acționeze cu promptitudine și fermitate în cazurile de violență în familie,…

2 zile ago

Sărbătoarea Academiei Române și a ASTREI

După reușita precedentelor două conferințe internaționale – dedicate lui Avram Iancu (2024) și martirilor Horea,…

2 zile ago

Elev eliminat din Bacalaureat după ce i-a sunat telefonul la o avertizare

Un elev de la un liceu din Valea Jiului a fost eliminat din examenul de…

2 zile ago

ÎNCEPÂND DE MÂINE, 13 IUNIE 2026, INTRĂ ÎN VIGOARE NOILE PREVEDERI PRIVIND SANCȚIONAREA FAPTELOR CARE TULBURĂ ORDINEA ȘI LINIȘTEA PUBLICĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara informează cetățenii că, începând cu data de 13 iunie 2026,…

2 zile ago

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit vârful Denali

Alpinistul Adrian Ahrițculesei a cucerit în această vineri dimineață dimineață Vârful Denali (6.194 m), cel…

2 zile ago