BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Umblă vorba că într-o urbe din sudul jud­e­țu­lui, niște băieți în al­bastru plătiți cu bani fru­moși să apere o in­sti­tuție, sunt aproape degeaba. Ar fi chiar inutili. Au totuși și ei un rol, acela de portar. Cârcotașii povestesc că în zonă își fac vea­cul mai mulți ciorditori și până acum au făcut ceva victime. Păgubiții sperau că-și vor recu­pera bunurile furate sau măcar că răufăcă­torii vor plăti pentru fărădelegi, așa că se bazau pe faptul că in­sti­tuția cu rang sporit de securitate este su­pra­vegheată și video. Mare le-a fost mirarea să afle de la cei plătiți de stat să vegheze că sistemul e de ochii lumii și nu funcțio­nează iar ei nu au nici un motiv să mai dea câte o geană și prin col­țul rămas de izbe­liște al clădirii. Și când te gândești că tocmai prin colțul ferit se poa­te strecura oricine și-și poate face de cap.

Șeful unei urbe din valea cu lămpașe vrea să înființeze un ser­vi­ciu care să se ocupe de valorificarea averii lo­calității. La conduce­re ar vrea să-și pună o cuscră sau mai bine zi o fostă cuscră, doar că planul său e cam ză­dărnicit de un fost an­gajat. Bârfitorii susțin că omul are ceva do­vezi și strigă sus și tare că-i ajunge rubedeniei postul pe care-l are acum. Cum are și pen­sie babană, coana ar fi frumos să lase pe alt­ci­neva să ocupe pos­tul iar faptul că ea încă are relații la fostul loc de muncă, o instituție de forță, nu mai im­pre­sionează. Zvonarii spun că individul vocal ar avea și ceva susținere de pe la Capitală, că n-ar da dovadă de curaj prostesc, pentru că ime­diat s-ar alege cu un dosărel.