Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Schimbarea şefului e bucuria prostului iar angajaţii unei societăți de stat din sudul ju­dețului sunt între cio­can și nicovală. Zic bâr­fitorii că au aflat că sunt interese foarte mari din partea unui partid de a-şi pune omul la conducere. Trea­ba este că lor le merge foarte bine cu actuala conducere chiar dacă şeful de azi are şi scăpări. Prin urmare, cum au auzit că le va veni un politruc, oa­menii s-au pus în gar­dă. Astfel, au anunţat prin soli trimişi la par­tid că vor face tot ce le stă în putinţă pentru a nu le permite să-şi ducă planul la înde­pli­nire, inclusiv grevă pe termen nelimitat.

 

Câteva investiţii de zeci de milioane de lei efectuate cu banii con­tribuabililor vor ajuta la sporirea averii unui om de afaceri. Res­pectivul este foar­te abil în dat tunuri, dar a scăpat cu faţa curată după fiecare lovitură. Bârfitorii susțin că a pus mâna pe u proiect din vestul regiunii cu multe lămpaşe, după lungi negocieri politi­ce. Omul are expertiză în a-și face plinul, iar când trebuia să dea ceva şi comunității își bagă în faliment firma. Tot bârfitorii spun că a acaparat şi o altă in­vestiţie nefinalizată încă, dar care produce, iar cârcotaşii spun că va face la fel şi cu aceas­ta. Îşi va umfla conturile din exploata­rea ei şi când va veni vreme să împartă pro­fitul cu proprietarul ei îşi va falimenta firma astfel încât urbea se va alege cu praful de pe tobă.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că la o firmă care ajută pensionarii în special se întâmplă lucruri u­râte.…

4 ore ago

Bulina albă

David Miklos, membru al echipei RavenTech HD Pentru că a obținut premiul Leadership Award Finalist,…

4 ore ago

Bulina neagră

E.C., din comuna Lăpugiu de Jos Pentru că a fost reținut, fiind cercetat pentru nerespectarea…

4 ore ago

Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: Solidaritatea nu este un slogan. Pentru noi, este responsabilitatea fundamentală a statului față de cetățenii săi

Președintele Consiliului Județean Hu­ne­doara, Laurențiu Nistor, a declarat că dez­voltarea României nu poate fi construită…

4 ore ago

Parcul fotovoltaic de la Hărău e finalizat! Urmează punerea lui în funcțiune

Magdalena Șerban Să ai posibilitatea de la Dumnezeu să folosești resursele date, iar de la…

4 ore ago