Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că la un local de la Poalele Cetății, cu nume de mafiot celebru, lucrurile nu merg deloc bine. Se pare că e nevoie de un control al celor de la siguranța alimentelor, după ce mai mulți clienți au fost nevoiți să se prezinte la Urgență, din cauză că au consumat meniul zilei la locul respectiv. Mâncarea stricată le-a venit de hac, însă zvonerii susțin că localul încă funcționează, ceea ce reprezintă un mare pericol pentru sănătatea populației. Gurile rele dau ca sigură informația.
Șușotesc prin târg zvonerii de serviciu că o duduie s-a mișcat rapid, după ce șeful ei a fost pelcat prin străinătățuri, prin insule exotice, în vacanță, ca orice bugetar care se respectă. Omul nostru a profitat că e la cârma instituției, povestesc cârcotașii prin zonă, și repede s-a dus la mai marii din sistem, ca să le spună cât e ea de profesionistă și de capabilă să fie șefă. Duduia le-a explicat oamenilor că merită pe deplin să fie pusă în locul șefului ei, iar lucrurile ar merge mult mai bine pe acolo. Nu știm, încă, dacă șefii de la Capitală au și luat-o în serios pe respectiva.
Vorbesc gurile rele că un personaj din zonă a amenințat o familie, i-a spart ferestrele…
Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…
A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.
Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…
Polițiștii din Deva au intervenit de urgență în urma unui conflict izbucnit între două adolescente,…
În contextul curățeniei de primăvară care se desfășoară în această perioadă, Administrația Parcului Natural Lunca…