Spun cârcotașii că între o șefă mai mică și un ales local s-a înfiripat o iubire mare, atât de mare, că cei doi nu mai pot respira unul fără altul. Zvonerii povestesc pe la colțuri că duduia îl bate la cap zilnic pe alesul nostru, să vină la ea la birou, să se vadă, să-și spună păsurile. Numai că omul e mult prea ocupat și nu are timp pentru noua sa achiziție în materie de amor. Că-i stă capul tot la ea, este altceva, se vede că greșește la muncă, dar puțini cunosc adevăratul motiv al stării alesului local.
Se pare că un individ de pe la noi a ajuns la fundul sacului. Omul a avut bani de îi putea întoarce cu lopata, dar a făcut ceva afaceri proaste, astfel că acum se vede nevoit să ceară ajutor în stânga și-n dreapta pentru a reuși să supraviețuiască. Da, situația lui, spun gurile rele este una de neinvidiat. Deși pe vremuri arunca cu banii, iar mulți au profitat de averea sa, acum omul e singur-singurel și nu știe pe unde să mai scoată cămașa. Zvonerii de serviciu povestesc că, dacă nu va avea sprijin dintr-o anumită parte, adică de la frații lui, nu se știe ce se va întâmpla cu el.
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…