Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun cârcotaşii printr-un târg că un consilier de-al unui primar, care a pier­dut alegerile de data asta, s-a pregătit serios să le arate adversarilor po­litici ce slabi sunt şi cum au pierdut ei aceste alegeri. Omul nostru, sus­ţin cârcotaşii de serviciu, şi-a pregătit un adevărat arsenal, cu care avea
să-şi facă praf adversarii. Numai că, respectivul a trebuit să se oprească brusc din entuziasmul său tâmpit, deoarece cel pe care-l susţine el a pierdut cu brio. De unde se vede treaba că nu e bine să sărbătoreşti îna­inte de a afla rezultatul. ŞI, nici să-şi baţi joc de oameni nu e frumos.

Vorbesc zvonerii pe la colţuri că e mare scandal într-o organizaţie de par­tid, după scorul dezas­truos obţinut de membrii acesteia. Acum, gurile rele au aflat că membrii de acolo se acuză reci­proc unii pe alţii, iar doi dintre ei s-au şi luat la bă­taie. Cică oamenii nu au mai rezistat şi şi-au dat pumni, nervoşi că nu a luat primăria candidatul sus­ţinut de ei. Respectivii s-au bătut tare, de au ajuns la spital cu răni se­rioase. Cârcotaşii mai spun că e vorba şi de ceva euro pierduţi în a­ceastă campanie, de unde şi ner­vozitatea unora.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

14 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

14 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

14 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

14 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

14 ore ago