Vorbesc cârcotașii prin târg că se pregătește revenirea unui personaj din zonă pentru o candidatură la viitoarele alegeri. Omul se pare că vrea să revină pe funcție mare, iar acest lucru se poate face doar cu ajutorul colegilor de partid. Gurile rele vorbesc că el a bătut deja palma cu cine trebuia, bani are, așa că mai trebuie doar să câștige alegerile. Lucru care nu este imposibil susțin zvonerii de serviciu. Vom vedea ce pregătiri face el și dacă are șansele de care se vorbește să revină puternic.
Vorbesc gurile rele că un candidat pentru o funcție de adjunct trage tare în aceste zile și vrea să arate că este un membru de partid extrem de activ. Zvonerii însă spun despre omul nostru că nu face nimic toată ziua, poate dă și el un telefon pe la sediu, altfel este tras mereu după alții, că el nu poate face nimic. Acum, respectivul vrea să se suie pe fotoliul de șef, chiar și adjunct și nu mai știe ce să facă, doar, doar reușește să-i convingă pe șefi că este potrivit pentru postul de care vorbim.
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră a pățit exact ce a făcut…
Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…
V.F., din municipiul Petroșani Pentru că este implicat într-un dosar de loviri și violențe extrem…
Ieri dimineață, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale și cei ai mai multor subunități de poliție…
Magdalena Șerban Zilele comunei sunt evenimente sociale și culturale majore care adună membrii comunității la…
Magdalena Șerban Digitalizarea reprezintă un pilon esențial al misiunii de a aduce actul medical mai…