S-a împăcat cu dușmanul pentru bine urbei, deși pare mai mult pentru binele lor. Se întâmplă într-o micuță localitate din regiunea cu lămpașe, unde mentorul a fost băgat în corzi de către elev și chiar făcut să dispară de pe scena politică. Gurile rele spun că elevul și profesorul, dușmani de moarte până mai ieri, au revenit la sentimente mai bune unul față de celălalt. Dacă este să ne luăm după zvonari, cei doi s-au și întâlnit de curând pentru a pune la cale un plan prin care să-l detroneze pe actualul șef de urbe. Cârcotașii spun că planul nu este deloc unul rău și chiar ar putea provoca daune electorale actualului șef, dar până la alegeri mai este cale lungă. Totuși, de reținut ar fi că elevul are o mare influență într-o anumită parte a comunității, o parte disciplinată și prezentă la fiecare scrutin.
Și-a arătat adevărata față. Gurile rele din sudul județului nostru spun că un afacerist despre care se credea că este ”ca apa sfințită”, dintr-o dată s-a dedat la niște acțiuni care nu-i fac deloc cinste. Mai puțin el, dar mai mult consoarta. Dacă e să ne luăm după cârcotași, conița s-a pus pe bălăcărit în public, cât o țin brăcinarii, așa cum nu-i stă bine unei lady. Zvonarii spun cu siguranță că ținta este șeful urbei iar conița, dar și consortul, au un oarecare interes. S-au văzut cu sacii în căruță și au beneficiat de mult sprijin în a-și face începe o afacere într-o zonă de agrement iar acum vor să conducă și urbea. Bârfitorii spun că omul a bătut pe la ușile unei formațiuni pentru a candida la alegerile viitoare și a cam fost acceptat în baza unei cotizații serioase.
Vorbesc gurile rele că un scandal este pe cale să izbucnească după ce un personaj…
Alexandru-Valentin Lupea, polițist Pentru că îmbină fericit datoria de polițist cu pasiunea pentru speologie.
C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost trimis în judecată după ce a încălcat…
Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina” vă invită să participați la Ziua Porților Deschise, organizată în…
Polițiștii din municipiul Hunedoara au reținut pentru 24 de ore un bărbat bănuit de încălcarea…
Un bărbat din județul Hunedoara a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri de…