Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin oraș că un personaj din zonă a dat bani grei să re­vină pe o funcție în ad­ministrația publică locală. Cică omul era dispus să dea și o sumă mai mare, dar negocierile au fost excelente pentru el, a scăpat cu mai puțini bani învestiți. Omul așteaptă doar să fie pus în funcție, ca apoi știe el ce are de făcut, povestesc gurile rele prin târg.
Afacerile derulate de acesta sunt cunoscute în zonă, respectivul fiind cu contul bine pus la punct.

 

Spun zvonerii de ser­viciu pe la colțuri că un angajat care lucrează și el la o instituție care dă amenzi pe bandă rulantă, dacă nu respectă firmele le­gislația muncii, și-a fă­cut reparații la casă toc­mai cu dintre cei care lu­crează la negru, probabil ca să dea „exemplu” al­tora. Gurile rele nu au aflat dacă omul a primit și amendă din partea co­le­gilor de serviciu, cert este că pe el l-a costat lucra­rea respectivă mult mai puțin decât dacă lucra cu firme cu angajați și care plătesc taxe la stat.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

13 ore ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

13 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

13 ore ago

Hoț prins la Gurasada

Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut pentru 24 de ore…

13 ore ago

Turistă din Germania, salvată de salvamontiștii hunedoreni

Acțiune de salvare a salva­mon­tiștilor hunedoreni în zona centrală a Masivului Retezat. Acolo, o turistă…

13 ore ago