Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un tinerel dintr-o urbe din sudul judeţului nostru, unde mai mulţi abia tră­iesc de pe o zi pe alta, spar­ge zilnic sute, uneori, mii de lei la păcănele. Din când în când mai pune și pe la pariuri, dar cum nu se pricepe deloc, pierde fără drept de apel. Cu salariul ca bugetar n-ar putea mer­ge mai mult de o zi la pă­cănele, dar totuși are bu­zunarele pline aproape în fiecare zi. Cârcotaşii spun că tinerelul se laudă la toată lumea că a moș­te­nit niște păduri și din vân­zarea lor vin banii, dar bâr­fitorii spun că nu e chiar așa. Mama lui ar fi cu ade­vărat titularul moștenirii și n-a vândut nimic până acum, dar a dat voie unora să mai intre la defrișat. To­tuși, banii obținuți nu sunt atât de mulți încât să jus­tifice cheltuiala odorului. Tot gurile rele mai susțin că alta este sursa bunăs­tării tinerelului, una care nu este deloc legală. A­cesta ar avea vreo câteva tinere care au fost momite și convinse să presteze cea mai veche meserie din lume pentru el.

 

Lauda de sine, nu mi­roase-a bine! Susțin cu tă­rie gurile rele din regiunea cu lămpașe că un condu­că­tor de asociație de vârst­nici și-a făcut-o cu mâna lui. Omul ar fi băut câteva pahare în plus și s-a destăinuit, adică s-a lău­dat cât a putut de mult, dacă e să ne luăm după cârcotași, unor meseni cu care a împărțit licoarea. Le-ar fi spus ce avuție are la asociație și cum poate dispune după bunul plac de mica avere. Lăudăro­șe­nia lui a fost auzită și de niște curioși aflați la câ­te­va mese distanță, iar asta l-a costat scump. Bârfitorii spun că din acest motiv niște tineri au dat buzna în toiul nopții și i-au luat co­moara. Au fost prinși, dar vinovatul moral este chiar șeful asociației. Că va răs­punde sau nu, că va fi do­vedit ceea ce susțin zvo­narii, rămâne să ved

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Premieră la UVT: se lansează platforma online cu materiale didactice bac.uvt.ro

Universitatea de Vest din Timișoara lansează anul acesta platforma bac.uvt.ro, unde elevii din întreaga țară pot…

11 minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Anunță cârcotașii că un personaj negativ din zonă se duce pe la primari și îi…

23 de ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a investit în echipa de fotbal Corvinul Hunedoara…

23 de ore ago

Bulina neagră

C.H., acuzat de pornografie infantilă Pentru că este acuzat de pornografie infantilă şi racolarea minorilor…

23 de ore ago

Ministrul Natalia Intotero spune că Boloş nu îi mai răspunde la telefon din octombrie şi că a tăiat finanţările unor proiecte

Ministrul Familiei, Tineretului şi Ega­lităţii de Şanse, Natalia Intotero (foto), a afirmat ieri, la Arad,…

23 de ore ago