Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În loc să protejeze a­vu­ția dată de natură, un in­divid care pozează în sal­vator pune la cale ade­vă­rate ravagii în faună. Se întâmplă în regiunea cu lămpașe iar ”binefă­că­to­rul” primește partea lui din afacerea necurată. Gu­rile rele spun că în pe­lerinajul său zilnic prin codrii patriei, individul își bifează cu acuratețe zo­ne­le în care zărește tro­fee, ca mai apoi să pună hărțile la dispoziția celor care plătesc. Partidele de vânătoare ilegale au loc la adăpostul nopții, iar bâr­fitorii spun că la ele par­ti­cipă atât potentați ai zo­nei cât și străini veniți pe filierele unor interlopi.

 

Tot mai des se aude din­tr-o urbe vestică a re­giunii sudice a județului nos­tru că organul în­săr­cinat cu ordinea şi liniştea publică nu-şi mai poate face datoria. Gurile rele spun că doi angajați ai instituției au fost nevoiţi să se mute cu serviciul și au lăsat circa fără per­so­nal. Ar fi făcut greșeala de a aplica legea și l-au tras la răspundere pe un apropiat al primului om al urbei, dar nu numai atât. Gurile rele spun că au intrat pe firul unei afaceri necurate a individului, afa­cere bănoasă în urma jefuirii codrilor urbei, iar acest lucru le-a adus nu­mai probleme. Pe căi de­loc ortodoxe, cei doi au fost trimiși dintr-un birou în altul, de la un serviciu la altul, sub pretext că nu sunt suficienți oameni, tocmai pentru a li se subția dosarele. Când au văzut că ancheta lor e sortită eșecului, oamenii au cerut să fie mutați în altă localitate. În aceste condiții, circa a rămas fără destui lucrători.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura