Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Caracatiţa de la o uni­tate din vestul regiunii cu lămpaşe este pe cale să fie destrămată. Gurile rele spun că se ştia de mulţi ani de mârşăviile făcute de mulţi angajaţi, de fap­tul că erau protejaţi de şefi pentru că făceau pro­pa­gandă unui ales, dar şi de prestarea unor servicii pe bani mulţi. Servicii fă­cute ilegal şi care băgau în conturile celor din re­ţea mii de euro zilnic. Tot bârfitorii spun că s-a luat taurul de coarne după ce a fost refuzată o pilă a unui legiuitor, că altfel nu s-ar fi făcut nimic. Aceas­ta a urmărit să prindă un post în cadrul unităţii, mai ales că era nevoie de o astfel de specializare şi ni­meni nu se înghesuia. Problema a fost că rube­denia legiuitorului s-a dus ca un om de rând să se an­gajeze. A fost refuzată pentru că n-a dat plicul şi nici n-a venit cu ”re­co­man­dare”, cei în măsură preferând să ţină locul liber până când se va găsi o pilă care să-l ocupe.

 

Au cam rămas fără no­roc! Gurile rele susţin că zilele a doi conducători ai unui mastodont din re­giu­nea cu lămpaşe sunt nu­mărate. Nici măcar influ­en­ţa unui fost ales nu-i mai salvează iar decizia de schimbare va fi anun­ţată în perioada urmă­toare. Tot bârfitorii spun că respectivii şefi şi-au pe­trecut zile întregi pe la partid căutând măcar un mic sprijin pentru a mai rămâne şefi, dar opoziţia unui edil le-a venit de hac. Acesta a avut numai de­servicii din cauza celor doi şi şi-ar fi jurat că va ob­ţine mazilirea lor. Pro­blema este că respectivii nu doar că vor fi daţi afară în şuturi, dar vor fi expulzaţi inclusiv din par­tid pentru aşa-zise preju­dicii de imagine. Cel puţin pentru unul dintre cei vizaţi asta nu este o mare problemă, că are ex­pe­ri­enţe de traseism politic. Pentru el mai importanţi erau banii pe care-i în­ca­sa cât şi micile atenţii ce-i reveneau lună de lună.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago