Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, care în trecut i-a avut la mână pe toţi di­rectorii care au condus instituţia unde lucrează aceasta, nu mai are tre­cere la şefii de acum. Poa­te şi pentru că fardul de pe obraz nu poate as­cunde vârsta, zic răută­cioşi zvonerii de serviciu. Însă, femeia e de ad­mi­rat, că a reuşit atâţia ani să facă cu directorii tot ce a vrut muşchii ei, a putut să conducă ce depar­ta­ment a vrut ea, să mear­gă la lucru când voia şi aşa mai departe. Cârco­taşii povestesc prin târg că vremurile bune au apus pentru respectiva. Se pare că viaţa ei tumul­toasă va fi şi subiectul unei părţi dintr-o carte pe care un coleg de-al ei o scrie şi de unde vom pu­tea afla mai multe pi­canterii.

 

Spun cârcotaşii pe la colţuri că la un control al unor specialişti s-a des­coperit că o societate de stat a consumat atâta bănet în plină pandemie, deşi nu a funcţionat de­loc, că i-a speriat pe ve­rificatori. Cică, şuşotesc zvonerii prin târg, lucrurile nu stau bine deloc pe acolo, iar controlul nu a făcut decât să scoată la iveală un management defectuos, lucru pentru care va plăti cine se va face vinovat de toate astea. Gurile rele spun că, deocamdată, nu se ştie unde s-au dus banii res­pectivi, cum s-au folosit ei, deşi pandemia a pus lacăt societăţii.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura