Vorbesc cârcotașii prin târg că, parcă e un blestem pe capul unora dintre șefii dintr-o instituție. Cică cum ajung oamenii pe niște posturi de șefi, cum divorțează. Gurile rele susțin că îi apucă nebuniile pe aceștia, și pleacă de acasă, își lasă nevestele, copiii, nu-i mai interesează nimic. Zvonerii povestesc că nu îi judecă nimeni, oamenii fac ce vor cu viața lor, dar nu e frumos. Cârcotașii șușotesc că respectivii își iau rapid partenere mult mai tinere, sperând să întinerească și ei. Slabe șanse, însă.
Povestesc gurile rele că o duduie, care a plecat de pe o funcție de conducere, mai mult forțată decât de bunăvoie, a reușit să își aranjeze o manevră foarte șmecheră. Zvonerii au aflat că respectiva a ajuns pe un post, tot la stat, fără concurs, doar pe pile. Și, duduia merge mai departe, de pe un post inferior, vrea să o dea jos pe cea care conduce acum instituția și să fie ea șefă. Deocamdată, are susținere, la Capitală, dar dacă pică premierul actual, se dărâmă și susținerea acesteia.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
View Comments