Nici bine n-a ajuns pe funcţie că şi-a băgat rubedeniile în instituţiile subordonate. Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post de funcţionar la o unitate medicală, ce deserveşte mii de suflete, ar fi fost arvunit încă dinainte de a fi adus la cunoştinţa publicului larg şi doritorilor. Beneficiarul este o rubedenie a şefului unei urbe din vestul regiunii cu lămpaşe. Postul e bine plătit şi presupune să tai frunză la câini, sau în cel mai rău caz să te lupţi cât e ziua de lungă cu ”soliterul”. Tot cârcotaşii spun că domniţa care-l va ocupa deja s-a lăudat în gura mare în toată urbea că are post la stat. Lăudăroşenia ei ar putea să o coste vreo câteva luni de stat pe tuşă. Bârfitorii spun că s-a luat în calcul ca examenele să fie amânate vreo câteva luni, până când se mai stinge ecoul, iar lumea şi curioşii nu vor mai fi interesaţi de subiect.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Brad au dispus, la data de 3 septembrie a.c., reținerea…
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…