Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Lume nouă pe posturi, dar ce lume! Şi la noi sunt cazuri în care pe posturi importante şi care solicită responsabilitate şi pro­fe­sionalism, sunt puşi oa­meni care habar nu au cu ce se mănâncă postul res­pectiv. Alţii au avut cazul domnişoarei de la Apele Române. Noi avem ceva legat de trans­por­turi. Zvonerii povestesc prin târg că omul pus şef acolo nu a mai lucrat în domeniu, dar nici asta nu ar fi cea mai mare pro­blemă. Se pare că res­pectivul a trecut pe la nu ştiu câte partide, până a reuşit să prindă un post la stat, cum altfel? Şi a schimbat omul vreo cinci partide. Până la urmă a fost cu noroc, pentru el, dar pentru hunedoreni e de groază.

 

Spun cârcotaşii pe la colţuri că un personaj din zonă, pus recent pe func­ţie, vrea să se răzbune pe cei cu care s-a războit la alegerile de anul trecut. Cum omul nostru a pier­dut tot, acum vrea măcar cu răzbunarea să mai câş­tige câte ceva. Dure­rea mare este că respec­tivul are o funcţie la o instituţie de stat, nu la vreo firmă privată şi se foloseşte de asta pentru a-şi face dreptate. Cică zvonerii au aflat şi acum şuşotesc prin târg, el a dat ordin, recent, să se facă nişte verificări prin zona moţilor. Verificări care nu aveau nici un pic de suport, dar aşa mai funcţionează încă lucru­rile la noi. Nu s-a gândit omul că acest ordin îi va aduce sfârşitul pe funcţie, deşi nu a fost de mult timp numit acolo.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile circulă cu o viteză uluitoare în regiune, unde câr­cotașii susțin că angajații unei administrații…

8 ore ago

Bulina albă

Daria Graur, din Aninoasa Pentru că reprezintă România, Hunedoara și Valea Jiului la Jocurile Olimpice…

8 ore ago

Bulina neagră

Nicoleta V., din municipiul Lupeni Pentru că este acuzată de furt calificat și a fost…

9 ore ago

Schimbare la vârful administrației: Maria Ștefănie este noul prefect al județului Hunedoara

Județul Hunedoara are un nou prefect. Maria Ștefănie a fost numită oficial în funcție de…

9 ore ago

OPERAȚIUNEA JUPITER: Percheziții de amploare în patru județe într-un dosar de evaziune fiscală cu fier vechi

Mobilizare masivă a forțelor de or­dine în această dimineață. Polițiștii hu­ne­doreni, sub coordonarea structurilor centrale,…

10 ore ago

Fonduri europene pentru energie verde în comuna Zam: Cum poți beneficia de panouri fotovoltaice și facturi mai mici

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Zam au șansa de a trece la energia verde și de…

10 ore ago