Au ajuns, vorba aceea, la fundul sacului — și nu orice sac, ci unul scuturat bine. Se vede cu ochiul liber în aceste zile, în vestul regiunii cu lămpașe, pe la mijlocul ei, unde cârcotașii deja șușotesc că asistăm la începutul sfârșitului. Măsurile de austeritate nu se opresc la urbe și bieții ei locuitori, ci lovesc din plin și în angajați, toate acestea pe fondul unei directive trasate de la centru. Șeful urbei a reușit să toarne pe principalul contracandidat tot răul, mai ales că omul este cunoscut ca un încasator de la stat, ținut de săgetați pe funcții, dar total nepregătit pentru a face ceva bun pentru comunitate. Cârcotașii mai spun că șeful urbei s-a apucat să explice în stânga și-n dreapta de ce săgetatul tace mâlc când e vorba de blestematele de taxe, de ce are și el vină și ar trebui să-l țină minte la alegeri.
În regiunea cu multe lămpașe au apărut de ceva vreme mai mulți absolvenți de ”școala vieții”, indivizi certați cu orice este normal și sănătos, dar care fac prăpăd iar autoritățile privesc neputincioase. Bârfitorii spun că grupul de manglitori ar mai fi lovit în regiune și că ar avea legătură cu un individ uns cu toate alifiile. La coliba lui sunt găzduiți până-și termină treaba, dar nu pe gratis. Acești haiduci moderni au operat și peste hotare, dar acolo treaba s-a făcut mai cu spor și li s-a cam luat urma. Așa că și-au strâns catrafusele și s-au întors la locurile de baștină, unde fac prăpăd și râd, pe sub mustață, de neputința celor care ar trebui să-i prindă.
La data de 12 aprilie 2026, în jurul orei 16:50, polițiștii din orașul Călan au…
Ajunși la fața locului, salvatorii au găsit întreaga locuință inundată cu fum dens. În interiorul…
La fața locului, colegii noștri au găsit un singur autoturism, răsturnat, în interiorul căruia se…
Polițiștii hunedoreni, alături de reprezentanți ai autorității în domeniul pescuitului, au descoperit mai multe nereguli…
Suprafața de teren afectată a fost de aproximativ 10 hectare. Atragem atenția pe această cale…
Ne exprimăm regretul sincer pentru rezultatul înregistrat astăzi, înfrângerea suferită în fața celor de la…