Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un personaj din zo­nă a vrut să facă o ma­nevră inteligentă, să câștige bani frumoși de pe urma unor fraieri. Zvonerii povestesc prin târg că nu s-a în­tâm­plat așa, și omul a tre­buit să plece cu „cu coa­da între picioare”, fără să mai obțină bă­netul acela de care a­vea mare nevoie. Asta, în lipsă de alte șme­cherii pe care res­pec­tivul le-a făcut mai de­mult. Cârcotașii de serviciu șușotesc că acum, omul tot bate la uși, să mai prindă, pe final de an, vreun pro­iect la care poate să se alăture, unde să nu facă nimic, dar să câș­tige mult.

 

Povestesc gurile rele prin târg că un per­sonaj mai special de pe la noi a reușit să-i pă­călească pe cei pe care i-a trădat deunăzi. Cică au aflat cârcotașii că omul s-a cocoțat, din nou, pe un fotoliu căl­duț și râde de cei care l-au lăsat să se urce pe el. Pentru că, susțin zvonerii, sunt cei pe care respectivul i-a tră­dat și i-a scuipat. Dar, se pare că nu mai con­tează moralitatea în prezent. NU. Contează doar funcțiile, pentru unii, care nu se mai satură. Cârcotașii fac acum pariuri, cât va rezista omul pe postul respectiv, iar calculele nu arată prea bine pen­tru el.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

11 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

15 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

15 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

15 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

15 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

15 ore ago