Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un afacerist făcut peste noapte se tot plânge că îi este greu pentru cei care lucrează în mediul privat. Aşa o fi, oricum clar că este mai greu decât să stai la…stat. Omul nostru însă ar trebui să tacă, deoarece a lucrat până re­cent tot în sistemul pu­blic, de unde se pare că a reuşit să strângă o mică avere. Zvonerii de serviciu povestesc prin târg că respectivul ar trebui să stea la locul lui, nu de alta dar ar putea să fie în­trebat, aşa, într-o dimi­neaţă cu soare, de unde a avut banii să demareze o afacere?.

 

Spun cârcotaşii pe la colţuri că unui şef de pe la noi i s-a cam terminat le­neveala, că tot man­datul a dormit în picioare. Cică omul de care vorbim îşi va pierde postul, şi chiar dacă se apucă acum de treabă, lucrurie nu mai pot fi schimbate. Gurile rele şuşotesc că şeful de care a venit vor­ba s-a distrat, şi-a bătut joc de şefii mai mari, dar totul are o limită şi po­vestea lui, ca şi condu­cător al instituţiei cu pri­cina a ajuns la final. Nu de alta, dar tot stătea de­geaba acolo, încasând un salariu baban. Culmea este că şefii lui n-au miş­cat nici un deget ca să scape de el, dar cică omul şi-a făcut-o cu mâna lui.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura