Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, după ce nu mai are funcții la stat, s-a băgat în mediul privat, sperând să câștige măcar cât a luat stând în funcții publice. Zvonerii arată că omul nostru a crezut că e la fel de ușor și la privat, ca și la stat, adică te pune partidul în funcție, ba poate își aduce și clienți. Gurile rele susțin că respectivul a avut o mare dezamăgire la scurt timp după ce și-a deschis afacerea, deoarece tot investește, dar de câștigat nu prea. Ca atare, nu știm ce va face personajul de care vorbim, poate renunță și solicită o nouă funcție în administrație, că acolo e simplu. Numai stai și primește bani.
Povestesc gurile rele că un personaj din zona noastră și-a ridicat o casă frumoasă, după ce a reușit să șantajeze un apropiat care avea o amantă. Omul nostru nu a ținut cont de nimic, de prietenie, de familie și i-a pus pe masă respectivului dovezile care îl incriminau. Așa a început ridicarea casei. Apoi, a mai trebuit și mobilată, iar pentru acest lucru, omul a găsit alt fraier pe care l-a șantajat. A reușit și de data asta. Zvonerii susțin însă că omul nu va rămâne nepedepsit. Și, iată că a venit și răzbunarea celor șantajați. Cârcotașii șușotesc că pe omul nostru îl înșală nevasta. Deci, răzbunarea nu a așteptat prea mult.
Într-o regiune de la noi, bârfitorii ne anunță că se formează o alianță a nelegiuiților.…
Valeriu Butulescu, dramaturg din Petroșani Pentru premiul acordat de Republica Moldova, pentru contribuţia la unificarea…
Darius V., din Vulcan recidivist Pentru Că a fost trimis în judecată pentru tâlhărie calificată.
Consiliul Județean Hunedoara a aprobat, ieri, cu majoritatea voturilor, repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale a sumei…
Victima agresiunii a decedat între timp, iar fiul ei, judecat pentru lovire și alte violențe,…
Protest spontan al minerilor de la exploatările Vulcan, Lupeni şi Livezeni Angajaţii minelor Vulcan, Lupeni…