Forfotă foarte mare în localitățile regiunii cu lămpașe, unde se pregătesc armate întregi de controlori. Toți, declarativ, vor binele nostru, al cosumatorilor, că se apropie marea sărbătoare a Învierii. Problema este că, după cum ne dau asigurări cârcotașii, prea puțin sunt interesați de sănătatea noastră și de ce punem în oală. Îi interesează mai mult plinul, pentru ei și camarila lor, că sunt multe plase de dăruit și multe guri de hrănit. Așa că, dacă dăm crezare zvonurilor, în caz că ai o afacere în domeniu ar fi bine să te pregătești cum se cuvinde și de ”pierderi”, unele mai mici decât dacă ai fi suspendat. Bârfitorii spun că nu contează că ești curat ca lacrima, că tot se va găsi ceva de obiectat dacă nu te conformezi.
A reușit-o și pe asta! Gurile rele din sudul județului ne anunță că un ales al poporului este șef peste două organizații de partid, ba chiar trei dacă punem la socoteală și aliatul de guvernare. Bine, acesta din urmă nu prea contează în regiune, dar mai ales în urbea alesului. Omul nostru a încercat de mai multă vreme să acapareze organizațiile unei formațiuni mai noi în politică, dar n-a reușit decât să facă un pact de neagresiune în campanie. Acum, după lungi tatonări, este cu adevărat conducătorul din umbră al partidului, că foamea era mare și după alegeri n-a rămas niciun ciolan și pentru opoziție.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…