Categories: Gura lumii

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

A renunțat la postul căl­duț și leafa de mii de lei chiar acum când se anunță vremuri grele, cu tăieri, concedieri și re­organizări. Este vor­ba de un șef dintr-o ins­tituție de stat din ca­drul unei ad­mi­nis­trații din sudul jude­țu­lui. Omul și-a lăsat locul călduț pentru mai mulți bani și s-a dus să mun­cească peste hotare, ori așa ar fi varianta lui spusă colegilor. Bâr­fi­torii puși pe iscodit au aflat că lucrurile nu stau chiar așa, iar re­a­li­tatea este că omul s-a tras singur pe linie moar­tă și nu știe cum să facă să plece în li­niște din sistem. Gurile susțin că individul n-a muncit din greu în viața lui și este puțin pro­ba­bil să se apuce la bătrâ­nețe, dar niște des­cin­deri în forță l-au con­vins că este cazul să se retragă. Dosarul penal care vizează șefii, adică exact pe cei care l-au ținut în brațe, ar putea săi facă și lui probleme, așa că l-a determinat să se retragă din func­ție.

 

Un șef care a fost un exemplu de inutilitate ani în șir, care a și arătat că este un adevărat maestru în a aranja lu­crurile doar pentru el, ar vrea să se retragă din activitate. Omul este terorizat și el ca și alți slujbași, care au tă­iat frunze la câini zeci de ani, că va fi legat. Totul după ce niște is­coditori sunt puși de ceva vreme pe săpat prin arhivele firmei de la care mulți potentați au încasat fără să pres­teze. Zvonarii spun că șeful inutil s-a dus cu hârtia de încetare a ra­porturilor de lucru la a­micul său din con­du­cere, ­însă a fost refuzat categoric. Cârcotașii spun că amicul său, se­cund în firmă, i-ar fi ex­pli­cat că s-a dat ordin pe unitate ca nimeni să nu plece până când un justițiar nu dă verde.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

3 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

3 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

4 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

4 zile ago