Bărbaţi drogaţi prinşi de jandarmi
Doi bărbaţi din Petroşani se aflau în parcarea unui complex comercial din municipiu şi tocmai ce-şi luaseră dozele de drog.
”În timpul serviciului de patrulare, jandarmi din cadrul Detaşamentului 6 Petroşani au depistat în parcarea magazinului Kaufland, doi bărbaţi de 32, respectiv 35 de ani, care la momentul solicitării documentelor de identitate şi a declaraţiilor pe proprie răspundere aveau un comportament nefiresc”, a informat Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Hunedoara.
Jandarmii au dispus efectuarea controlului corporal, măsură la care cei doi s-au supus, şi au găsit asupra unuia dintre ei mai multe pliculeţe cu materie de culoare verde-olive. Acesta le-a spus că este canabis şi l-a achiziţionat pentru consumul propriu. Jandarmii au întocmit documente de sesizare privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri în conformitate cu prevederile Legii 143 / 2000, iar cei doi bărbaţi au fost duşi la Poliţia Petroşani. Totodată, drogurile confiscate de la ei au fost predate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor, specialiştii urmând să stabilească cu exactitate despre ce stupefiante este vorba. (M. Gânju)