Polițiștii Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Deva au depistat și încarcerat un bărbat în vârstă de 49 de ani, din municipiul Deva, urmărit internațional în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Tribunalul Cluj.
În urma activităților desfășurate la nivelul municipiului Deva, la data de 14 iunie 2026, polițiștii au identificat persoana urmărită, aceasta fiind condusă pentru întocmirea documentației specifice și ulterior depusă în Penitenciarul Deva, în vederea executării pedepsei.
Bărbatul a fost condamnat definitiv la o pedeapsă de 6 ani, 10 luni și 5 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
Potrivit hotărârii instanței, în cursul anului 2023, după ce a sustras cardul bancar al unei persoane pe raza municipiului Cluj-Napoca, acesta a efectuat tranzacții financiare neautorizate și a accesat fără drept un sistem informatic, însușindu-și astfel diferite sume de bani.
Activitățile desfășurate de polițiștii Biroului Investigații Criminale Deva au condus la punerea în executare a mandatului emis de instanța competentă și la încarcerarea persoanei condamnate.
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…