Un bărbat de 48 de ani, domiciliat în județul Ialomița, a fost reținut de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg – Secția de Poliție Rurală Baru – pentru o perioadă de 24 de ore, fiind bănuit de comiterea infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, în data de 24 decembrie a.c., pe fondul consumului excesiv de alcool, bărbatul și-ar fi lovit și amenințat concubina, o femeie de 34 de ani, domiciliată în comuna Pui.
În urma intervenției polițiștilor, victima a fost separată de agresor, iar acesta din urmă a fost reținut pentru 24 de ore, în cursul zilei de ieri, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
Bărbatul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând să fie prezentat procurorului de caz în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.
Totodată, polițiștii au aplicat formularul de evaluare a riscului, din care a reieșit existența unui risc iminent. Ca urmare, a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, prin care agresorului i s-a impus obligația de a păstra o distanță minimă de 50 de metri față de persoana vătămată și față de locuința acesteia.
Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…
Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…
Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu venituri reduse pot depune cererile și declarațiile pe propria…
Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii locale și eficientizarea serviciilor…
Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…