Categories: Actualitate

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE PENTRU PREVENIREA VIOLENȚEI

Polițiștii au intervenit cu fermitate și promptitudine, în weekendul care s-a încheiat, la sesizările privind prevenirea și combaterea faptelor de violență, fiind emise mai multe ordine de protecție provizorii. De fiecare dată când au fost solicitați, au acționat rapid pentru înlăturarea stării de pericol și protejarea persoanelor vătămate. Un bărbat a fost reținut pentru 24 de ore.

Polițiștii din municipiul Hunedoara au fost sesizați, în data de 1 martie a.c., de către o femeie de 43 de ani, din aceeași localitate, cu privire la faptul că are un conflict în familie cu soțul său.

La fața locului s-a stabilit că între cei doi ar fi izbucnit un scandal pe fondul consumului de băuturi alcoolice, scandal în urma căruia bărbatul de 39 de ani și-ar fi agresat soția, care a fost transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

Ca măsură imediată, polițiștii au emis împotriva agresorului un ordin de protecție provizoriu, prin care acesta a fost evacuat din locuință.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 ore, fiind depus la Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva, urmând a fi prezentat, în cursul zilei de azi, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara, cu propuneri corespunzătoare.

Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Un alt caz similar s-a înregistrat în Petrila, unde polițiștii au fost sesizați, în data de 27 februarie a.c., cu privire la faptul că o femeie de 24 de ani, domiciliată în localitate, ar fi fost contactată prin intermediul unei aplicații de mesagerie online de către un bărbat.

În urma unor discuții în contradictoriu, aceasta ar fi fost amenințată cu acte de violență, situație care i-ar fi provocat o stare de temere. Drept urmare, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru 5 zile, față de bărbatul de 28 de ani, domiciliat în orașul Petrila.

În cauză, cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.

Tot în data de 27 februarie a.c., Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, prin SNUAU 112, de o femeie de 62 de ani, domiciliată în aceeași localitate, cu privire la faptul că, aflându-se la reședința sa din comuna Brănișca, ar fi fost implicată
într-un conflict provocat de fratele său, care ar fi distrus mai multe bunuri.

La fața locului a fost identificat bărbatul de 49 de ani, din comuna Brănișca, împotriva căruia a fost emis un ordin de protecție provizoriu pentru 5 zile, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal întocmit pentru distrugere.

Acțiunile desfășurate în acest weekend reflectă angajamentul ferm al polițiștilor de a interveni rapid în toate situațiile semnalate și de a proteja victimele oricăror fapte comise cu violență. Reamintim cetățenilor importanța sesizării imediate a cazurilor care le pot pune în pericol siguranța.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum influențează pensulele de machiaj rezultatul final: de la tehnică la rutina zilnică

Machiajul a devenit, pentru multe persoane, o formă de expresie personală și un mod de…

o zi ago

Razie cu efective mărite în municipiul Hunedoara: polițiștii și jandarmii au acționat pentru menținerea ordinii publice

Polițiștii și jandarmii hunedoreni au desfășurat, în seara zilei de 27 februarie 2026, o amplă…

2 zile ago

Pestisu Mic și Vețel, tot mai aproape. Edilii celor două comune vor să le unească. Însă decizia le aparține cetățenilor

Magdalena Șerban Guvernul pregătește cea mai amplă reorganizare administrativ-teritorială a României din ultimele decenii. Reforma…

3 zile ago

*BĂRBAȚI ARESTAȚI PREVENTIV, BĂNUIȚI DE FURT CALIFICAT ȘI COMPLICITATE LA FURT*

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Petrila au pus în executare două mandate de arestare preventivă…

3 zile ago

*PERCHEZIȚII ȘI REȚINERI DUPĂ O SERIE DE FURTURI ÎN VULCAN: POLIȚIȘTII AU RECUPERAT JUMĂTATE DIN PREJUDICIUL CAUZAT*

Polițiștii din Vulcan au identificat și reținut doi minori, bănuiți de comiterea a trei furturi…

3 zile ago

Drive test AZI şi MÂINE. BYD ATTO 2 DM-i prezentat în premieră la Autoglobus Timișoara

  Cea mai nouă mașină de la BYD, liderul mondial în producția de vehicule cu…

3 zile ago