Categories: EvenimentUltima Ora

Bărbat găsit decedat, după o partidă de vânătoare

Echipele de căutare au dat de trupul unui vânător care a luat parte, duminică, la o partidă organizată  în zona Baru Mare. Acesta a fost găsit într-o râpă, însă jandarmii şi poliţiştii au constatat că este decedat şi au părăsit zona pentru a nu compromite probele ce urmează a fi luate de către criminalişti, a confirmat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

O echipă din cadrul IPJ Hunedoara urmează să ajungă la faţa locului pentru a stabili dacă este vorba de o infracţiune. Cauza exactă a morţii vânătorului va fi stabilită doar de medicii legişti. Omul a dispărut duminică, după o partidă de vânătoare organizată în fondul din zona Baru Mare. Cel puţin suspect este că dispariţia sa a fost anunţată abia astăzi. În mod normal, la finalul partidei toţi participaţii, vânători sau gonaci, se reunesc într-un punct stabilit de la început şi abia după ce se face „inventarul” personalului se poate părăsi fondul. În caz că unul dintre participaţi lipseşte se dă alarma şi se pleacă imediat în căutarea lui. Acest lucru nu s-a întâmplat duminică. (Maximilian Gânju)

 

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

3 zile ago