Dacă e vară, distracţie să fie. Dar asta, după muncă, bineînţeles. Cam aşa stau lucrurile în comuna Băniţa, acolo unde primarul Ionel Burlec (foto) încearcă să le aducă oamenilor mici bucurii, pentru că, după cum spune chiar el, destule sunt necazurile de zi cu zi.
„Pe cum putem, facem reparaţii la drumurile din comună, iar acum ne pregătim de igienizarea şcolilor, pentru că imediat trece timpul şi copiii trebuie să intre în sălile de curs. Am avut şi distracţie mare la finele lunii trecute. Am organizat cea de-a VI-a ediţie a Zilelor Comunei, eveniment care s-a desfăşurat fără întrerupere până acum. Primăria şi Consiliul Local Băniţa au oferit diplome şi mici atenţii băneşti cuplurilor care au împlinit cinci decenii de căsnicie, veteranilor de război şi văduvelor acestora, iar o masă festivă organizată la căminul cultural din localitate i-a unit pe toţi, ca în vremurile de demult. A urmat un spectacol de muzică populară susţinut de artişti precum Robert Târnoveanu, Mariana Mihocaş, Alex de la Orăştie, Angela Rusu şi formaţia Nicu Drăgan de la Haţeg. Prezentarea şi momentele vesele i-au aparţinut lui Radu Moş. Acum, trecem la treabă, pentru că distracţia s-a încheiat până pe la sfârşitul anului, când o să avem alte şi alte manifestări” a arătat edilul din Băniţa.
Dacă un elev de clasa a zecea își petrece mare parte din timp în fața…
Polițiștii hunedoreni au emis, în primele două luni din acest an, 57 de ordine de…
Polițiștii rutieri care au acționat pe drumurile publice din județul Hunedoara, la finalul săptămânii trecute,…
Astăzi, pompierii deveni ne-au arătat, încă o dată, ce înseamnă profesionalismul dublat de o inimă…
Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…
Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…