Categories: Comunitate

„Băniţa ecologică şi turistică“, un proiect local ce trebuie actualizat

Magdalena Şerban

Vizitatorii needucaţi care aruncă gunoiul în locurile pline de istorie şi apartenenţa administrativă incertă a unor obiective turistice de mare valoare dau bătăi de cap administraţiei publice din Băniţa.
„Avem un proiect local, pe care l-am denumit «Băniţa ecologică şi turistică», în cadrul căruia urmărim să dezvoltăm şi această latură a comunei. Este orientat către punerea în valoare a monumentelor istorice, identificarea traseelor turistice, asigurarea curăţeniei în arealul respectiv şi gospodărirea în regie proprie. La următoarea şedinţă de consiliu local vrem să-l actualizăm, adaptându-l la normativele apărute între timp. El a fost pus în practică în 2014, pentru prima oară. Un prim exemplu este turnul de la Crivadia, în zona lui fiind mult gunoi lăsat de vizitatori, nu de localnici. Chiar săptămâna trecută am ridicat deşeuri de acolo şi vom continua astfel de acţiuni. De asemenea, anunţându-se vreme mai bună, vom aborda şi arterele principale din comună, cu tot cu malurile de ape. Ne folosim de cei aflaţi în ajutor social, iar deşeurile strânse în saci le aducem la containerele noastre, de unde sunt ridicate de societatea de salubritate ce ne asigură serviciul pe domeniul public. Deşi s-a încercat de multe ori, firmele de profil nu s-au înghesuit să preia şi gospodăriile sub contract, aşa că localnicii se descurcă mai greu cu gunoiul. În unele cătune accesul e dificil, distanţele dintre case sunt mari şi probabil că s-au luat în calcul astfel de indicatori, de ni s-a spus pas, de fiecare dată”, a afirmat Ioan Marc (foto), primarul comunei Băniţa.
Pe de altă parte, acesta speră să se clarifice cât mai curând şi situaţia juridică a administrării Cetăţii Băniţa, un veşnic impediment în promovarea obiectivului. Momentan, la solicitarea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, se lucrează la stabilirea coordonatelor perimetrului, acestea nefiind clare. După cum se ştie, este una dintre cele mai spectaculoase cetăţi dacice, care e păcat să rămână sub pământ, pe un colţ de munte, deşi în antichitate era un punct – cheie al sistemului de fortificaţii dacice ce apăra capitala Sarmizegetusa Regia.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Mare e grădina politicii din zona lămpașelor și mulți îi mai sar gardul, mai ales…

3 ore ago

Bulina albă

Tiberiu Pasconi, primarul comunei Totești Pentru că a fost reales președinte al Ligii Aleșilor Locali…

3 ore ago

Bulina neagră

Alina B., din Vulcan Pentru că a fost trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

3 ore ago

LOVITURĂ PE PIAȚA NEAGRĂ: Peste 4,4 milioane de țigări de contrabandă, confiscate în urma unui flagrant în Cugir! Trei suspecți, reținuți de DIICOT

Captură record realizată de polițiști și procurorii DIICOT. Trei persoane au fost reținute după ce…

3 ore ago

Teroare într-un bloc din Vulcan: O septuagenară își mânjește vecinii cu fecale și îi amenință cu briceagul. Judecătoria a respins ordinul de protecție

Locatarii unui bloc din municipiul Vulcan traversează un adevărat coșmar din cauza comportamentului extrem al…

3 ore ago