Categories: Comunitate

Banii pentru Parâng au intrat în contul Primăriei Petroşani

Maximilian Gânju

Administraţia locală din Petroşani a contractat un împrumut bancar pentru a putea continua proiectul de dezvoltare a domeniului schiabil din Parâng, în condiţiile în care de la bugetul de stat sumele necesare au fost sistate.
Lucrările în Staţiunea Parâng sunt reluate din această lună şi se urmăreşte finalizarea Telescaunului TS3, început şi care ar fi trebuit deja să fie funcţional, însă acest lucru nu s-a întâmplat din lipsa banilor. Pentru că lucrările de conservare a ceea ce s-a realizat până acum în Parâng costă la fel de mult, edilii au decis să continue lucrările cu bani împrumutaţi. Decizia autorităţilor a venit după ce guvernul a sistat finanţarea proiectului. Conform primarului municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, banii sunt deja în contul administraţiei locale. Potrivit procedurilor, licitaţia pentru acordarea împrumutului a fost organizată şi adjudecată înainte de avizarea favorabilă a creditului. Valoarea creditului contractat este de 13 milioane de lei, iar diferenţa o va acoperi municipalitatea, din bugetul propriu.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

5 ore ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

5 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

5 ore ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

5 ore ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

5 ore ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

5 ore ago