Banii europeni ajung mai uşor la ţãrani

Carmen Cosman

Fermierii din judeţul Hunedoara, care deţin vaci şi locuiesc în zone montane considerate defavorizate, pot beneficia de subvenţii de la APIA mult mai uşor. Condiţiile de acordare a ajutoarelor financiare europene s-au relaxat.

Dacă ai două vaci, primeşti subvenţia

Orice fermier care deţine cel puţin două vaci în curte şi are cotă de lapte poate primi subvenţie de la Uniunea Europeană, prin APIA, în cadrul programului destinat zonelor montane defavorizate. Veronica Borungel, directorul APIA Hunedoara, a declarat că în noua formă de subvenţionare a fermierilor, nu se mai solicită să fie persoană fizică autorizată (PFA).

„Toţi pot să solicite acordarea subvenţiei, cu condiţia să aibă minimum două vaci şi maximum 15. Pot să aibă şi mai multe vaci, dar numai pentru 15 vor primi subvenţie”, a precizat directorul Veronica Borungel. De asemenea, pentru a beneficia de subvenţia acordată de Uniunea Europeană, fermierii trebuie să prezinte copie după paşaportul animalelor, copie după contul de la bancă şi este obligatoriu să aibă cotă de lapte. Un alt avantaj este că, în afară de municipiul Petroşani, unde solicitanţii trebuie să se prezinte la centrul local APIA, în celelalte localităţi, cererile pot fi completate la sediile primăriilor, unde vor fi ajutaţi de angajaţii de la Registrul Agricol.

Se dau mai mulţi bani

Şi suma acordată pe cap de animal a crescut, de la 100 de euro, la 250 de euro. Reprezentanţii APIA Hunedoara sunt de părere că, prin relaxarea condiţiilor de acordare a subvenţiilor, încă 2.500 – 3.000 de fermieri din judeţul Hunedoara ar mai putea beneficia de aceste sume acordate pentru cei din zonele montane defavorizate.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

O intervenție care a facut diferența între viață și tragedie

O situație extrem de periculoasă pe autostrada A1 a fost sesizată ieri, în zona localității…

o zi ago

CREȘA NR. 108 INAUGURATĂ ASTĂZI LA GEOAGIU!

Astăzi am inaugurat un obiectiv important pentru comunitatea noastră: o creșă modernă, construită la standarde…

o zi ago

Claudia David, decanul Baroului Hunedoara, a încetat din viață la doar 49 de ani

Claudia Mariana David, decanul Baroului Hunedoara din anul 2024, a murit în noaptea de joi…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele că un personaj din zo­na noastră a pățit exact ce a făcut…

3 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenor Corvinul Hunedoara Pentru că formația pe care o coordonează s-a calificat în…

3 zile ago