Politica si administratie

Banii europeni ajung mai uşor la ţãrani

Carmen Cosman

Fermierii din judeţul Hunedoara, care deţin vaci şi locuiesc în zone montane considerate defavorizate, pot beneficia de subvenţii de la APIA mult mai uşor. Condiţiile de acordare a ajutoarelor financiare europene s-au relaxat.

Dacă ai două vaci, primeşti subvenţia

Orice fermier care deţine cel puţin două vaci în curte şi are cotă de lapte poate primi subvenţie de la Uniunea Europeană, prin APIA, în cadrul programului destinat zonelor montane defavorizate. Veronica Borungel, directorul APIA Hunedoara, a declarat că în noua formă de subvenţionare a fermierilor, nu se mai solicită să fie persoană fizică autorizată (PFA).

„Toţi pot să solicite acordarea subvenţiei, cu condiţia să aibă minimum două vaci şi maximum 15. Pot să aibă şi mai multe vaci, dar numai pentru 15 vor primi subvenţie”, a precizat directorul Veronica Borungel. De asemenea, pentru a beneficia de subvenţia acordată de Uniunea Europeană, fermierii trebuie să prezinte copie după paşaportul animalelor, copie după contul de la bancă şi este obligatoriu să aibă cotă de lapte. Un alt avantaj este că, în afară de municipiul Petroşani, unde solicitanţii trebuie să se prezinte la centrul local APIA, în celelalte localităţi, cererile pot fi completate la sediile primăriilor, unde vor fi ajutaţi de angajaţii de la Registrul Agricol.

Se dau mai mulţi bani

Şi suma acordată pe cap de animal a crescut, de la 100 de euro, la 250 de euro. Reprezentanţii APIA Hunedoara sunt de părere că, prin relaxarea condiţiilor de acordare a subvenţiilor, încă 2.500 – 3.000 de fermieri din judeţul Hunedoara ar mai putea beneficia de aceste sume acordate pentru cei din zonele montane defavorizate.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura