Politica si administratie

Bani publici, „rezervati” pentru „Muresul” Deva

Nicolle Ebner

Modul preferenţial în care Executivul Primăriei Deva şi o parte dintre consilierii locali au repartizat fondurile din bugetul local, pentru susţinerea activităţilor sportive din acest an, a stârnit indignarea şi revolta mai multor administratori de cluburi din Deva.

Unul ia aproape tot, restul se împarte la zeci de solicitanţi
În total, în acest an, au solicitat finanţare nerambursabilă de la bugetul local 36 de cluburi şi asociaţii sportive, parohii şi biserici, unităţi din sectorul serviciilor sociale şi culturale, precum şi organizaţii care desfăşoară activităţi pentru tineri. Suma totală prinsă în bugetul local pentru acest capitol este de aproape 2,2 milioane lei, iar conform datelor oficiale, aproape 40 la sută din întreaga sumă a fost direcţionată către un singur club, respectiv Asociaţia Club Sportiv „Mureşul”. Conform documentaţiei, clubul urmează să primească 835.000 lei pentru „pregătirea şi îmbunătăţirea continuă a performanţelor tinerilor fotbalişti deveni”. De fapt, conducerea ACS „Mureşul” a cerut de la bugetul Primăriei Deva aproape 1,2 milioane lei, însă la discuţiile din comisii, reprezentanţii PSD au atras atenţia că solicitantul nu are voie să primească nici un ban, deoarece are datorii la bugetul de stat, inclusiv restanţe la bugetul local la plata concesiunii pentru terenul stadionului.
Cu toate că nu întrunea condiţiile cerute de lege, ACS „Mureşul” Deva a rămas în cărţi pentru alocarea unei sume de 835.000 lei, la propunerea comisiei de specialitate. „Este adevărat că asociaţia figurează cu datorii la finanţe, dar a depus contestaţie. Eu propun să rezervăm suma de 835.000 lei pentru ACS Mureşul, până când îşi rezolvă problema cu finanţele, ca să nu rămână copiii de la club fără nici un sprijin. Cei 835.000 lei să fie păstraţi, până când ACS Mureşul devine eligibilă şi atunci să-i dăm banii”, a propus consilierul PNL, Doru Oană. „Bine că le dăm opt miliarde de lei vechi pentru performanţa de a retrograda din divizia B, în C. Au tupeu, nu glumă. Au cerut aproape 1,2 milioane de lei, exact cât să-şi achite datoriile la stat, din banii devenilor. Eu zic ca din banii rezervaţi pentru Mureşul, să suplimentăm la celelalte cluburi, că şi aşa, li s-a dat jumătate din cât au cerut”, a comentat consilierul PSD, Vasile Ţonea.
Cu toate aceste discuţii, în final s-a votat în favoarea „rezervării” sumei de 835.000 lei pentru ACS „Mureşul” Deva.

5 comentarii la „Bani publici, „rezervati” pentru „Muresul” Deva

  • Este ” normal” ca cei 13 consilieri locali deveni ( 8 de la PNL si 5 de la PDL ) sa voteze pentru ca 8,5 MILIARDE DE LEI sa intre in conturile lui AGRO COMPANY pentru ” finantarea ” echipei de fotbal Muresul Deva .
    Ce nu spun ei si primarul Devei MIRCIA MUNTEAN este ca din aceasta suma JUMATATE VA TREBUI SA SE INTOARCA IN BUZUNARELE UNOR CONSILIERI CA :

    MORARU MARCEL , PANDURU CAROL , LAZAR DANIL , DAVID IOAN , OANA DORIN , COSTA COSMIN , MATEUCA , OPRISIU CORINA , COVACS L , MIRCIA MUNTEAN .

    Dar acesti bani nu sunt banii de buzunar ai primarului devei , ci sunt bani publici , banii devenilor .

    HOTILOR DNA-ul este pe urmele voastre .

  • Era sa uit de PANDURU CAROL , marele revolutionar al pesedisto-liberalilor .

    Iti spune ceva firma ALPHA EUROGRUP SRL DEVA ?

    Este firma pe care lucrezi tu sub acoperire cu primaria DEVA .
    Deci esti si tu un SUGATOR de bani publici , banii ai nostrii , ai devenilor . DNA-UL te cauta imbecilule .

  • Marcel Moraru ti se pregateste debarcarea de la muzeu , debarcarea din PNL si din consilier local .

    Si stai linistit ca te ia pe tine si pe Panduru MIRCIA MUNTEAN cu el consilier personal la BARCEA la Penitenciar . Alina o sa se intoarca la vechea iubire de la POLIDAVA Deva si toti va veti gasii locul binemeritat . SUCCES . Dar ce vei face cu beculetele rosii de la geamuri ?

  • OANA DORU ai grija la licitatiile spatiilor comerciale din Piata Centrala a Devei ca se pare ca ai pus ochii pe doua spatii din trei ( pentru tine onestule ) . Esti in observatie amice .

    La licitatie sa chemi si presa si televiziunile ca daca faci ceva trafic de influenta ai pus-o de mamaliga avocat de divorturi rupt in coate dar mandru nevoie mare .

  • OANA DORU ai grija la licitatiile spatiilor comerciale din Piata Centrala a Devei ca se pare ca ai pus ochii pe doua spatii din trei ( pentru tine onestule ) . Esti in observatie amice .

    La licitatie sa chemi si presa si televiziunile ca daca faci ceva trafic de influenta ai pus-o de mamaliga avocat de divorturi rupt in coate dar mandru nevoie mare .

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura