Bani europeni pentru Castelul Nopcsa din Săcel

Autorităţile judeţene au decis să solicite o finanţare nerambursabilă pentru proiectul „Centrul Cultural Castel Nopcsa”. Finanţarea se va face, dacă este aprobată, în cadrul Programului Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural, Granturile SEE 2007 – 2014, valoarea totală a proiectului fiind de aproape 10 milioane de lei.
Conform datelor oficiale, România beneficiază, prin granturile SEE şi norvegiene, de finanţare în valoare de 20,8 milioane de euro, pentru sectorul cultural, din care 16.470.588 euro sunt pentru protejarea şi revitalizarea patrimoniului cultural. Programul Conservarea şi revitalizarea patrimoniului cultural şi natural este implementat de Ministerul Culturii, în parteneriat cu Directoratul Norvegian pentru Patrimoniu Cultural, iar bugetul total pentru cererea de proiecte este de 9.821.004 de euro.
Intenţia Consiliului Judeţean Hunedoara, deja aprobată de consilieri vineri, este ca, în acest cadru special, să fie depus spre finanţare proiectul „Centrul Cultural Castel Nopcsa”. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă conservarea şi protejarea patrimoniului cultural, prin reabilitarea Castelului din Săcel, comuna Sântămăria Orlea, precum şi includerea lui în circuitul turistic, cu facilitarea accesului publicului la acest monument istoric de valoare. În situaţia în care acest proiect va fi aprobat, CJ Hunedoara va cuprinde în bugetul propriu suma de 987.439,20 lei, reprezentând 9,95 la sută din valoarea eligibilă, reprezentând contribuţia proprie a beneficiarului la proiect. (V. Macovei)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • haide mai bine sa vedem proiectul de finantare aprobat...
    vorbe de campanie electorala!!!

Recent Posts

COMUNICAT

De la 1 octombrie 2026, președintele Consiliului de Administrație al Companiei VARDEV SA este ing.…

25 de minute ago

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

2 zile ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

3 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

3 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

3 zile ago