Balșa, pași mari pe drumuri bune

Magdalena Șerban

Pot fi spuse multe vorbe frumoase sau urâte, căci tot faptele contează. La Balșa, cel mai mult cântăresc in­vestițiile, fondurile câștigate pentru dezvoltare fiind deloc puține. Acum, la start se află unul dintre cele mai mari proiecte administrative din istoria publică locală.

Drumuri care vor cunoaște asfaltul
„Am avut vizita în teren pentru proiectul câștigat prin Programul ((Anghel Saligny)). Urmează cla­ri­ficările și organizarea licitației. Sunt 100 de miliarde lei vechi câștigați pe această axă guvernamentală. Așa, rezolvăm ceea ce ne doare, și anume infrastructura capricioasă din anu­mite zone. Relieful nu e foarte per­misiv pe alocuri și a fost necesar să ținem cont de acest aspect. Altfel, nu rezolvam niciodată, ci eram ca Meș­terul Manole. Chiar dacă e vorba, în total, de 5,8 kilometri de drumuei de asfaltat, pe lângă aceștia sunt multe alte modernizări ce țin de elementele tehnice, de la rigole, podețe tubulare, etc. Galbina și Vălișoara sunt două sate așezate în pantă, iar apa mătură piatra de pe drum de câte ori ne confruntăm cu ploaie mare. Noi tot ne-am dat silința și am intervenit, dar ce făceam azi, după câteva dăți era distrus, spălat. Vom asfalta, vom pune rigole dalate pe ambele părți, tubu­latură, podețe tubulare la fiecare pro­prietate, etc. Intră mulți bani, aici. Dar musai trebuie făcut. Nu era altă solu­ție decât asfaltarea, iar pentru aceas­ta e nevoie de bani mulți. Mulți bani de unde? Sigur nu din visteria comunei care e mică, așa cum sunt și impo­zitele, valoric vorbind. Așa că, vom trece la modernizare drumuri în Vălișoara (2 km), Galbina (2 km) și Techereu (1,3 km). Încet, încet, ne ajută Dumnezeu. Eu eram supărat că din aproape 100 de miliarde de lei vechi pe care i-am obținut, ajungem să facem doar 6 kilometri, dar am explicat cum stă situația din teren. Nu facem de mântuială și facem pentru mult timp. Deasta ne vom chinui ca pe cum reușim, să mai mișcăm ceva și din bugetul propriu, adică să pregătim drumurile pe care le avem cuprinse în planul de modernizare (balastare, tuburi, podețe, piatră), ca atunci când se va ivi o portiță europeană sau gu­ver­namentală de finanțare să acce­săm fonduri pentru asfaltarea lor. Va fi dificil, fiind nevoie de bună înțelegere din partea tuturor, dar cetățenii își do­resc condiții bune, așa cum trebuie să existe la ora actuală și mai ales de acum încolo”, a transmis Traian Jude (foto), primarul din Balșa.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele pe la colțuri că un per­sonaj interesant a ce­rut ajutor bănesc de…

4 ore ago

Bulina albă

Dorin Gligor, directorul general al APA PROD Pentru că a propus ca tariful la apă…

4 ore ago

Bulina neagră

M.M., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune.

4 ore ago

Dascălul Mihai Petre și o invitație la recitire

La începutul lunii decembrie, Sala de Lectură a Bibliotecii Județene „Ovid Densusianu” Hunedoara - Deva,…

4 ore ago

Ciobănaș agresat violent pe pajiștea pe care își pășuna legitim oile

Antonia Dar Un cioban cunoscut de toată lumea pentru cinstea și bunul său simț, din…

4 ore ago