Categories: Comunitate

Balșa: Adeverințele pentru subvențiile agricole, transmise la APIA

Magdalena Șerban

Fermierii trebuie să verifice împreună cu primăria pe raza căreia dețin terenul, situația înscrierii în Registrul agricol a suprafeței și să permită administrației publice locale să transmită către APIA ade­verințele. Asta, pentru a putea be­ne­ficia de subvențiile aferente campaniei 2022. La Balșa, lucrurile sunt în desfă­șurare.

Sursă anuală de venit
Cei care au făcut modificări în exploa­tațiile agricole, de exemplu vânzarea unui teren agricol, cumpărarea unui teren agri­col ori luarea în arendă a unui teren agricol, trebuie să anunțe aceste schimbări la Registrul agricol al primăriei. Adeverința APIA transmisă de administrația publică locală este obligatorie pentru obținerea sub­vențiilor pentru acest an și este atașată la cererea unică depusă de fermierii și cres­cătorii de animale care solicită ajutoarele din agricultură. “Este făcută o programare de către reprezentanții APIA, iar cei de la Registrul Agricol transmit online aproxi­mativ 10 adeverințe pe zi. Astfel, nu există temeri că nu ne vom încadra în termenul-limită stability, 16 mai 2022. Cert este că fiecare fermier de la noi e sunat, iar după ce își dă consimțământul, putem trimite ade­ve­rința către APIA. La nivel de comună sunt peste 200 de fermieri. Subvențiile rămân nu doar o sursă de venit, ci și un ca­pital din care e susținută activitatea agri­colă. Oamenii depind de asta. În ce ne pri­vește, și primăria are pășune, dar nu a fost intabulată și ne ocupăm de ceea ce trebuie făcut ca să fim proprietari cu acte în regulă. În caz contrar, nu o putem concesiona cres­cătorilor de animale. Deci implicit nu putem înregistra nici o formă de venit pe seama ei. Așa că ne mobilizăm. Deja am început măsurătorile topografice. După ce e totul gata, vom stabili un tarif per hectar con­ce­sionat ”, a afirmat primarul din Balșa, Traian Felician Jude (foto). De menționat că orice sesi­zare (sau cerere) se poate comunica in­clusiv în regim electronic, printr-un e-mail la adresa primaria.balsa@yahoo.com sau telefonic, la numărul 0254/648002. Pen­tru a beneficia de fonduri, un fermier trebuie să fie înscris în Registrul unic de indentificare, administrat de APIA, să se încadreze în anumite condiții, să respecte cerințele impuse de autorități și, foarte important, să depună la termen cererea unică de plată. Subvențiile APIA se acordă sub forma unor plăți directe pe hectar, care sunt gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS). APIA ad­ministrează și sistemul de certificate de export-import și oferă garanții pentru acest proces. În plus, elaborează și imple­men­tează strategii care să faciliteze aplicarea normelor din sistemul de intervenție pentru produsele agricole.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește că un personaj controversat, cunoscut mai degrabă pentru pumnii săi grei decât pentru…

18 ore ago

Bulina albă

Alexandru Ryan Slusariuc din Lupeni, elev al Liceului Teoretic „Mircea Eliade” Pentru inițiativa de a…

18 ore ago

Bulina neagră

Daniela B., din Petroșani Pentru că a fost trimisă în judecată pentru infracțiunea de lovire…

18 ore ago

Mărturia cutremurătoare a unui tată din Hunedoara: Și-a denunțat fiul la poliție ca să-i salveze viața. Tânărul a fost condamnat la închisoare

Un tânăr de 23 de ani din județul Hu­nedoara, sudor de profesie și fără an­te­cedente…

18 ore ago

Percheziții în Hunedoara: Trei suspecți vizați într-un dosar de furt și tăinuire de bunuri arheologice din patrimoniul național

Polițiștii din cadrul Serviciului de In­vestigații Criminale desfășoară o amplă operațiune pe raza județului Hune­doa­ra.…

18 ore ago

Vigilent și în timpul liber: Un polițist din Orăștie a prins pe stradă un tâlhar periculos

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, bănuit de comiterea unei tâlhării ca­lificate într-un…

18 ore ago