Categories: Comunitate

Băiţa: program de reabilitare a căminelor culturale

Magdalena Şerban

Trei cămine culturale din comuna Băiţa, mai exact cele din localitatea centru şi din satele Ormindea şi Trestia, au nevoie de reabilitare şi dotare. Proiectele investiţionale au luat deja calea solicitării finanţării, aşteptându-se veşti bune.
“Prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) am depus un proiect de reabilitare şi modernizare a căminului cultural din Băiţa. E nevoie de o serie de lucrări precum schimbarea acoperişului şi a tâmplăriei, de rezolvat partea de izolare termică şi de faţadă, dotarea şi amenajarea oficiului de bucătărie, plus altele. Am estimat totul la 150.000 de euro. Momentan, încălzirea se face cu ajutorul curentului electric, printr-un sistem de ventilaţie care deja e depăşit şi generează costuri mari. La vremea când a fost achiziţionat (acum circa 14 ani), era eficient, dar de atunci şi până acum s-au schimbat cerinţele şi condiţiile tarifare. Vom apela la o centrală pe lemne. Oricum, edificiul nu a mai fost reabilitat la modul serios de prin anii 2009-2010. Atunci am rezolvat interiorul, deci e timpul să revenim asupra lui”, a declarat Damian Diniş (foto), primarul comunei Băiţa.
Potrivit acestuia, proiectul a fost accesat în această lună,  iar administraţia publică speră să aibă parte de undă verde, cât mai repede. Nu de altceva, dar încă două asemenea proiecte au fost depuse anul trecut, tot prin AFIR, pentru reabilitarea căminelor  culturale din satele Ormindea şi Trestia. Din pricina unei evaluări lacunare, ce a dus la obţinerea unui punctaj insuficient, reprezentanţii primăriei au făcut contestaţie şi se pare că situaţia s-ar fi remediat.
“Lucrările la cele două cămine culturale se ridică la o valoare de 350.000 de euro şi înseamnă un proces amplu de reabilitare şi dotare, asemănător cu cel pe care urmărim să-l realizăm la Băiţa”, a mai spus primarul comunei.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Domnule primar, ocupate de drumurile comunale si de vaile care inunda localitatile in fiecare an, mai lasati caminele astea culturale,toti primari numai cu astea va ocupati , probabil de aicea iese leul.

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago