Categories: Actualitate

Băieţel de cinci ani strivit de o poartă metalică

Un copil de cinci ani a fost la un pas de moarte după ce o poartă metalică masivă s-a prăbuşit peste el şi l-a rănit grav, medicii stabilind că a suferit un traumatism cranio-cerebral, contuzie la torace şi o fractură la umăr.
Accidentul a avut loc, duminică seara, în cartierul Colonie din Petroşani, pe un teren care ţine loc de parc, suprafaţă aflată în patrimoniul municipalităţii şi concesionată către o firmă privată. Băieţelul, în vârstă de cinci ani, a fost lăsat nesupravegheat de către părinţi şi s-a urcat pe o poartă metalică sprijinită de un zid iar construcţia masivă din fier s-a prăbuşit peste el şi l-a strivit. Copilul a ajuns la Unitatea Primiri Urgenţe cu o fractură şi mai multe traumatisme în zona capului şi va rămâne internat în Spitalul de Urgenţă Petroşani pentru tratament de specialitate. Starea sa chiar dacă este gravă, în acest moment nu-i pune viaţa în pericol. Medicii din Petroşani îl ţin sub observaţie, dat fiind faptul că evoluţia sa se poate schimba în zilele următoare, din cauza traumatismului la cap.
”Am fost sesizaţi în jurul orei 21, că un minor de cinci ani lăsat nesupravegheat care se juca pe un teren îngrădit, aparţinând unei societăţi comerciale, ar fi sărit gardul iar în interiorul incintei exista o poartă metalică sprijinită de un zid pe care s-ar fi urcat, aceasta căzând peste el şi accidentându-l. (…) Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-a produs evenimentul şi vinovăţia persoanelor care ar putea fi trase la răspundere”, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

33 de minute ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

36 de minute ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

36 de minute ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

40 de minute ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

40 de minute ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

42 de minute ago