Comunitate

Băiatul dat de pământ de unchiul său, transferat la Timişoara

Peste 40.000 de persoane au semnat până acum petiţia prin care se cere ”În­chi­soare pe viaţă pentru bărbatul care a dat de pământ cu un copil la Hunedoara”. Este vorba despre cazul şocant al bărbatului care a bătut doi copii într-un loc de joacă din Hunedoara, unul dintre ei fiind adus în stare gravă la spital, cu fractură de craniu. În funcţie de ce se în­tâmplă în spital cu băiatul căruia i-a fracturat osul occipital, fapta agresorului poate fi încadrată chiar la tentativă de omor.
„Cerem pedeapsa maximă, închisoare pe viaţă pentru acest nenorocit! Este inad­mi­sibil să faci un asemenea gest! Acesta nu merită să mai vadă lumina zilei decât printre gratiile celulei! Să fie condamnat pe viaţă încă din primă instanţă întrucât fapta co­misă nu are nici o scuză!” – se arată în petiţia respectivă.
Copilul de 13 ani a fost internat, iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva, iar ieri el a fost transferat la Timişoara. De ce? “Bă­iatul a fost transferat pentru un consult neuro­psihiatric. El este bine, dacă consultul de la Timişoara arată că starea lui permite externarea, copilul va merge acasă”, susţine medicul Emil Stoica, managerul spitalului devean.
Reamintim că băiatul a fost trântit la pă­mânt de unchiul său, la un loc de joacă din municipiul Hunedoara. În urma agresiunii, copilul în vârstă de 13 ani a suferit o fractură la cap, în zona occipitală. (A. Năstase)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura